Nu stiu exact cand m-am indragostit de ei. Sa fi fost prima caseta cu ei cu adevarat a mea, cumparata de mama de la Universitate, imediat dupa ‘89 sau sa fi fost cu mult inainte, cand ascultam casete si benzi de magnetofon amestecate, inregistrate Dumnezeu stie de pe unde, cu Velvet Underground, Free si altii.
Nu voi sti niciodata cand a inceput marea dragoste. Ce voi sti cu siguranta este ca , pentru o buna bucata de timp m-au obsedat si i-am ascultat numai pe ei.
Acum, dupa multi ani, vin in sfarsit in Romania si eu nu voi ajunge la concert. Nu-l voi vedea pe Alvin Lee, pentru simplul motiv ca nu vine, nu voi putea avea satisfactii, dar nici dezamagiri.
Stau acasa, da, si ascult Ten Years After:
Tocmai am terminat de citit “Panza de paianjen” a Cellei Serghi.
N-am recitit-o; am citit-o. Nu imi explic de fel cum de-am ratat-o pana acum. Poate familiaritatea copertii, pe care o stiu inca de cand am amintiri, mi-a ascuns-o privirii, asa cum, dupa o vreme, orice obiect familiar, oricat de drag si de deosebit, face parte din decor si nu-i mai remarcam prezenta.
Asadar, am terminat de citit cartea asta, in care am vazut o lume pestrita, cam asa cum vedeam in unele din tablourile expuse la muzeul de arta, in timpul vizitelor obligatorii cu clasa. Era descrisa absolut superb, sau poate numai pe gustul meu, o Mangalie prafuita si neatinsa de “civilizatie”, o Mangalie cu case tataresti si geamie, cu drumuri pline de scaieti si praf, cu serbet si braga, cu sifon si salvari colorati.
Pe aceasta, pe Mangalia descrisa de autoare nu mi-o pot decat imagina, insa imi amintesc bine localitatea numita “Doua Mai”, in ultimii ani ai sai, inainte ca faima vecinei sale, Vama Veche, s-o atinga.
Imi amintesc in mod special mana de oameni care “frecventa” plaja – nu, inca nu era restaurant in golf, ba golful isusi nu era populat – care practic locuia acolo, intr-o mare familie, pentru o vara intreaga, mancand din acelasi cazan si pe aceeasi terasa, ascultand aceeasi muzica, impartind aceeasi bucata de mare.
Intr-un an anume, acu’ mai mult de-o duzina de ani, un ungur hippiot din Timisoara, al carui nume nu mi-l amintesc, desi mi-era cunoscut (dar ce zic eu, fiecare cunostea pe fiecare), a adus, Dumnezeu stie de unde, o caseta. Caseta aceea s-a tocit de la atata ascultat si, mai ales, de la atatea copieri.
Era , ceea ce mai tarziu se auzea in orice local/ radio/tv cu pretentii boeme si nu numai, Manu Chao – Clandestino.
Tocmai am postat melodia zilei (vezi postul anterior) si dupa exact o secunda, mi-am zis asa: “De ce Dumnezeu as alege intre doua melodii mediocre, cand nu-mi ajung zece vieti sa postez muzicile care imi plac de-adevaratelea?!”
Asadar, la cererea unicului meu liber-arbitru, domnelor si domnilor, ADEVARATA MELODIE A ZILEI:
L-am vazut. Aseara. Pe el, pe cel care a castigat j’de globuri de aur, care a facut incasari record de j’de miliarde, care are in stanga si-n dreapta cronici favorabile.
L-am vazut si asa s-ar fi sfarsit totul; nu mi-as fi amintit in vecii vecilor c-am facut-o, daca el, filmul, n-ar fi fost atat de ridicat in slavi.
Ca ne-critic de film ce ma aflu, iata ce-am vazut eu:
Filmul ni-l infatiseaza pe acel ce vom afla ca este insusi personajul principal, ologul-erou. O adunatura de cercetatoro-puscasi-marini sunt “deportati”pe Pandora, o planeta nou descoperita, pentru a o coloniza. Prin asta se intelege (pana la un moment-dat) integrarea pamantenilor printre Na’vi, locuitorii planetei. Pentru a evita reticenta bastinasilor (considerati inapoiati) fata de aspectul necunoscut al “colonizatorilor”, se folosesc un soi de holograme, in care fiecare ins-om are un omolog ins-Na’vi.
In fine, EL se adapteaza mediului, ba mai mult, devine cel mai cel, se indragosteste de o “albastru-violeta-bastina” si se opune colonizarii (cu tot ceea ce presupune ea-vedeti filmul), trecand de partea pandorienilor.
Cam asta e filmul.
Sintetizand si mai mult, ceva Orson Scott si-a lui serie cu Ender (nu la acelasi nivel, totusi), ceva romance de Hollywood, nitica bataie si iaca filmul de nota 6.
Da, stiu, cu totii sunteti familiarizati cu ingurgitatul pastilelor de felurite modele: ba un piramidon pentru guturai, ba un antinevralgic pentru migrena, ba un acid acetilsalicilic pentru ce-o fi, ca cica ar fi bun la toate.
Eh, iata pricina pentru care m-am gandit la pastiluta de gramatica.
Ideea mi-a venit citind un post pe blogul unei prietene, asa ca prima pastila e oarecum furata:
Doamnelor si domnilor, “Insasi gramatica“!
Doamnelor si domnilor, in sfarsit, dupa ceva vreme, am onoarea sa vi-l prezint pe Marti, motanul gasit, care actualmente este membru al familiei, frate cu gemenii Tom si Pluto.
Dupa cum se observa, domnul in imagine este imaculat, neavand nicio legatura cu culoarea pe care o avea la adoptie, respectiv gri-sobolan.
Bateti tobele…Doaaaaaaaaaaamnelor si doooooooooomnilor: MARTI!!!!
Vand aceasta geanta noua si cu garantia de “gat” (ea de 15”, eu am nevoie de mai putin), pe 160 ron.
Care o vrea? (pentru vanatorii de chilipiruri, mai jos de aprox 200 greu de gasit).
Iat-o:
Craciunului nu-i pasa daca afara ninge sau e vreme de plaja, craciunul vine oricum. Nu ca nu ne-ar placea, dar ganditi-va o secunda cate pregatiri, cata forfota, cat timp investim pentru seara de craciun, care pare sa treaca asa de repede…
Si, ca tot veni vorba de pregatiri, las pentru alta data pregatitul sarmalelor si a altor bunatati culinare si imi indrept atentia spre cadouri. Serios acum; cui nu-i place sa dea si mai ales sa primeasca un cadou?! Sau mai multe..Cine nu se gandeste ca poate persoanele apropiate isi vor aminti ce le-a spus, subtil, asta vara, ca si-ar dori de craciun?! Eh, aici voiam sa ajung; am auzit in nenumarate randuri oameni plangandu-se ca nu au bani sa cumpere persoanelor apropiate Ferrari-ul pe care si-l doresc. Si asta ii face nefericiti. Pe ambii, “daruitor” si “daruit”.
Care-i rezolvarea problemei?! Pai, daca in sfarsit, dupa ani de asteptari au venit americanii, macar sa “furam” de la ei cate ceva, sa nu ne mearga vestea de ciorditori ‘geaba. Propun sa furam ideea cu cadourile simbolice: un fular, o fotografie inramata, o carte deosebita cumparata de la vreun anticariat, un bilet la concert (desi, in functie de concert, acest cadou tinde sa devina o investititie).
Eh, acum ca banii nu ne controleaza macar craciunul, parca avem timp sa ne si bucuram, nu?
Desi a sunat un prieten si-a intrebat publicul, Geoana tot la fifty-fifty a ajuns. Deh, veriga slaba!
Merge vorba ca, de frica sa nu nimereasca vreo capsuna culeasa de “capsunarii” care l-au votat pe Basescu, Goana nu mai pune gura pe sus-numitele fructe.
Desi cu Petre Roman in partid, Antonescu n-a reusit mare branza, ca deh, mai mor si muncitoarele de la Apaca…
Cica Geoana ar face numaratoare paralela. Adica e paralel cu numaratoarea?
Domnul Mircea Geoana a consumat o cantitate impresionanta de sampanie din bugetul de protocol al sefului statului(in scopul de a sarbatori victoria), acum vanzand gogosi pentru a acoperi “gaura”.
Zau, domnule Geoana, fifty-fifty, da’nu pentru catei, zicea fabula…
Geoana a ramas singur pana si pe panourile electorale, cei care il sustineau autodecupandu-se. Pam-pam!
Desi a avut un discurs de Oscar, Geoana nici macar n-a fost nominalizat la categoria figuranti..de scenariu ce sa mai zic?!
Sfat de cetatean: “Vantu trece, voturile raman, domnu’ Geoana! Ati ales prost. Poate alta data, daca va mai lasa papusarii dumneavoastra!”
Daca va intrebati cine a inventat zicala: “Cand doi se cearta al treilea castiga”, sunt in masura sa va raspund: fostul si actual-viitorul presedinte!
P.S. Imi permit sa adaug si doua “ziceri”din folclor:
Cine a votat cu Antonescu tot sa numere ouale lui Nastase a ajuns!(PAH)
Geoana nu e un prostanac si jumatate, ci un prostanac si 49,6%! (zoso)
Maine e ziua nationala. Maine romanu’ de pretutindeni, din Romania, e liber sa sarbatoreasca.
Maine televiziunile nationale sau nu, comerciale sau nu, au program de sarbatoare. Ce sarbatorim?! Cine stie si cui ii pasa? Important este ca maine nu se lucreaza si ca e vreme frumoasa. De ce?! Cum adica de ce?! Sa imbucam si noi un mic pe marginea drumului, romani-dumneavoastra!
Ah, si inca ceva; care stie mai multe versuri decat baietii astia, sa arunce primul cu piatra! Bravo, Chivu!
Acesta nu este un articol politic. Aceasta este o scrisoare foarte personala – numa’ ca deja deschisa – catre dl Crin Antonescu.
Domnu’ Crin Antonescu,
Dom’ profesor,
Nu ma stiti, da’ io va stiu, dom’ profesor. Eram eleva la “Spiru” (“Haret”, ma rog, cum ar zice domnu’ Calenic, odihneasca-se în pace, ca doar nu ne tragem de sireturi cu Spiru Haret – odihneasca-se si el) prin 90-91 când dumneavoastra, domnu’ Antonescu, erati prof de istorie.
Si tare cool mai erati, dom’ profesor. Va tin minte s-acuma cu catalogu-n mâna, urcând sprinten, cu pleata-n vânt, scsrile alea-n spirala din aripa centrala a liceului. Erati cel mai cool prof din liceu.
Si, normal, v-am urmerit si cariera de politician – fiind dumneavoastra singurul pe care-l vazusem în carne si oase dinainte s-ajunga politician si fiind dumneavoastra din Tulcea, ca si mine (la vremea aia).
Si da, dom’ profesor, erati cool si erasi altfel si când ati ajuns politician.
Între timp, dom’ politician, ati ajuns la fel.
La fel ca ei.
Sunteti doar nitel mai coerent.
Dom’ profesor, sa stiti ca mama mea, pensionara, 64 de ani (bazinu’ electoral al lui Geoana, ai zice), a votat cu dumneavoastra. M-a sunat sa-mi spuna c-ati dezamagit-o. C-ati semnat cu PSD-ul. Dom’ profesor, nu se face…
Eh…
Cum bine zice batmanu aici, alegerile au fost deja câstigate – si anume de PSD. Le-a câstigat cam pe toate din ‘90 încoace. V-o trage la toti la fiecare tura, iar voi (inclusiv Dvs., dom’ profesor, ma scuzati daca va supar) mai întâi urlati a viol, da’ dup-aia descoperiti ca-i placut sa te-mpiedici în calea PSD-ului. Si ca mai vreti o tura. Cu ceva nabadai electorali, ce-i drept, da’ numa’ de ochii lumii, sa creada soacra electoare ca sunteti fete mari. La fiecare tura.
Sunteti în haremul PSD-ului, dom’ profesor, împreuna cu toate celelalte partide, si asteptati la rând sa v-o traga. Va gatiti, va sulemeniti, doar-doar o arata oglinda electorala ca sunteti cea mai frumoasa din tara, ca sa va puteti baga în fata. Iar PSD-ul nu trebuie decât sa-ntinda mâna si sa ia. Pe cine vrea el, când vrea el, cum vrea el. Uneori cu acte, ca acu’. De cele mai multe ori, fara.
Haremul Iliescului, asta e politica româneasca din ‘90 pân’acu.
Iar Dvs. sunteti în el, dom’ profesor.
Si aveti noroc: tura asta v-o trage dumneavoastra.
Si-acum si de la mine ceva:
As fi putut foarte bine sa scriu eu textul asta; diferentele fiind minore:
-nu am fost la vot pentru prima data in viata, pentru ca n-am avut cu cine vota, dar voi merge in turul doi sa votez cu Basescu, care, desi nu mi-a dovedit nicio clipa ca e bun, cu siguranta mi-a dovenit ca nu e prost.
-nu stiam ca a murit Calenic (mare pierdere!)
-pe mama n-o pacaleste nimeni, nici macar un %$#& de politician
-am avut sansa sa nu-l am profesor toti anii de scoala pe Antonescu; asa se face ca mi-a ramas ceva istorie in cap, prin staruinta profesorului Chirila
Zilele astea postam ce-am filmat in seara asta; Tot ce pot sa spun pentru moment este ca poetul national i-a dedicat o poezie marelui commandante, pe numele sau Basescu Traian.
Revin cu filmul cat de curand…
Pana atunci, mai ascultam si noi niste muzici? Propun una dintre preferatele mele, asa cum preferatele mele sunt toate piesele lui Valeriu Sterian.
