Prietenii la cantare se cunosc
Thursday, 11. March 2010
Daca n-ati auzit de Daniel Silvian Petre, inseamna ca n-ati auzit de Survolaj, iar daca n-ati auzit de Survolaj, inseamna ca n-ati auzit de multe alte lucruri frumoase si e pacat. Atat!
Muzica 1
Tuesday, 23. February 2010
Spider in my web
Monday, 22. February 2010
Nu stiu exact cand m-am indragostit de ei. Sa fi fost prima caseta cu ei cu adevarat a mea, cumparata de mama de la Universitate, imediat dupa ‘89 sau sa fi fost cu mult inainte, cand ascultam casete si benzi de magnetofon amestecate, inregistrate Dumnezeu stie de pe unde, cu Velvet Underground, Free si altii.
Nu voi sti niciodata cand a inceput marea dragoste. Ce voi sti cu siguranta este ca , pentru o buna bucata de timp m-au obsedat si i-am ascultat numai pe ei.
Acum, dupa multi ani, vin in sfarsit in Romania si eu nu voi ajunge la concert. Nu-l voi vedea pe Alvin Lee, pentru simplul motiv ca nu vine, nu voi putea avea satisfactii, dar nici dezamagiri.
Stau acasa, da, si ascult Ten Years After:
Vrajitoria e trendy-n Romania!
Sunday, 21. February 2010
Trendy, in tendinte si la moda in acelasi timp, doamnelor si domnilor, voila culoarea vedeta a sezonului politic romanesc:
Eh, vedeti ca putin mov nu strica niciodata?!
Muzica D. F.T.
Friday, 12. February 2010
Doua melodii pentru situatii lacrimogene, perfecte pentru a inlocui orice telenovela. Enjoy:
Doua Mai
Thursday, 11. February 2010
Tocmai am terminat de citit “Panza de paianjen” a Cellei Serghi.
N-am recitit-o; am citit-o. Nu imi explic de fel cum de-am ratat-o pana acum. Poate familiaritatea copertii, pe care o stiu inca de cand am amintiri, mi-a ascuns-o privirii, asa cum, dupa o vreme, orice obiect familiar, oricat de drag si de deosebit, face parte din decor si nu-i mai remarcam prezenta.
Asadar, am terminat de citit cartea asta, in care am vazut o lume pestrita, cam asa cum vedeam in unele din tablourile expuse la muzeul de arta, in timpul vizitelor obligatorii cu clasa. Era descrisa absolut superb, sau poate numai pe gustul meu, o Mangalie prafuita si neatinsa de “civilizatie”, o Mangalie cu case tataresti si geamie, cu drumuri pline de scaieti si praf, cu serbet si braga, cu sifon si salvari colorati.
Pe aceasta, pe Mangalia descrisa de autoare nu mi-o pot decat imagina, insa imi amintesc bine localitatea numita “Doua Mai”, in ultimii ani ai sai, inainte ca faima vecinei sale, Vama Veche, s-o atinga.
Imi amintesc in mod special mana de oameni care “frecventa” plaja – nu, inca nu era restaurant in golf, ba golful isusi nu era populat – care practic locuia acolo, intr-o mare familie, pentru o vara intreaga, mancand din acelasi cazan si pe aceeasi terasa, ascultand aceeasi muzica, impartind aceeasi bucata de mare.
Intr-un an anume, acu’ mai mult de-o duzina de ani, un ungur hippiot din Timisoara, al carui nume nu mi-l amintesc, desi mi-era cunoscut (dar ce zic eu, fiecare cunostea pe fiecare), a adus, Dumnezeu stie de unde, o caseta. Caseta aceea s-a tocit de la atata ascultat si, mai ales, de la atatea copieri.
Era , ceea ce mai tarziu se auzea in orice local/ radio/tv cu pretentii boeme si nu numai, Manu Chao – Clandestino.
Bluesman-ul diavolului
Friday, 5. February 2010
Tocmai am postat melodia zilei (vezi postul anterior) si dupa exact o secunda, mi-am zis asa: “De ce Dumnezeu as alege intre doua melodii mediocre, cand nu-mi ajung zece vieti sa postez muzicile care imi plac de-adevaratelea?!”
Asadar, la cererea unicului meu liber-arbitru, domnelor si domnilor, ADEVARATA MELODIE A ZILEI:
Chumbawamba
Friday, 5. February 2010
In lupta dintre Chris Cornell si urmatoarea trupa slash piesa, a castigat cea din urma, C.C. fiind foarte ocupat cu muzica de dans de prin cluburi lately.
Pacat, baiete, pacat….you goin’ insane, really!
Cash, nenica!
Thursday, 4. February 2010
Voila piesa zilei , la pachet c-o recomandare de film:
Walk the line , film cu Joaquin Phoenix si “blonda de la drept” – Reese Whiterspoon , avand ca subiect viata si ascensiunea (oh, suna pompos ; brava!) lui Johnny Cash.
Avatar
Tuesday, 19. January 2010
L-am vazut. Aseara. Pe el, pe cel care a castigat j’de globuri de aur, care a facut incasari record de j’de miliarde, care are in stanga si-n dreapta cronici favorabile.
L-am vazut si asa s-ar fi sfarsit totul; nu mi-as fi amintit in vecii vecilor c-am facut-o, daca el, filmul, n-ar fi fost atat de ridicat in slavi.
Ca ne-critic de film ce ma aflu, iata ce-am vazut eu:
Filmul ni-l infatiseaza pe acel ce vom afla ca este insusi personajul principal, ologul-erou. O adunatura de cercetatoro-puscasi-marini sunt “deportati”pe Pandora, o planeta nou descoperita, pentru a o coloniza. Prin asta se intelege (pana la un moment-dat) integrarea pamantenilor printre Na’vi, locuitorii planetei. Pentru a evita reticenta bastinasilor (considerati inapoiati) fata de aspectul necunoscut al “colonizatorilor”, se folosesc un soi de holograme, in care fiecare ins-om are un omolog ins-Na’vi.
In fine, EL se adapteaza mediului, ba mai mult, devine cel mai cel, se indragosteste de o “albastru-violeta-bastina” si se opune colonizarii (cu tot ceea ce presupune ea-vedeti filmul), trecand de partea pandorienilor.
Cam asta e filmul.
Sintetizand si mai mult, ceva Orson Scott si-a lui serie cu Ender (nu la acelasi nivel, totusi), ceva romance de Hollywood, nitica bataie si iaca filmul de nota 6.
Vizionare placuta acu, daca tot l-ati “luat”!
